Februarie
Peste oraş ninge în spirale deşirate,
fulgii aleargă haotic şi rece.
Mi-e dor de albastru , şi de verde şi de sideful florilor din pomi;
tânjesc după ele,
dar pentru tine
e un dor rupt din DOaRe...
albul întins îmi copleşeşte tristeţea,
ochii mă dor din lipsă de culoare...
zilele trec ca fulgii, haotic şi în spirale
cu zile albe şi nopţi negre
sau zile negre şi nopţi albe...
plâng şi arunc cu lacrimi fierbinţi în fulgi
să-i topesc pe toţi, să topesc ninsoarea în ploaie,
căci ştiu că ploaia gri
naşte curcubeie mustind de culori...
plâng.














Comments