Au inflorit o gramada de pomi zilele astea, dar magnoliile pur si simplu ma fascineaza, niciodata n-am vazut atat de multe ca in primavara asta. Cele albe sunt mai discrete si diafane, dar cele roz sunt mari si carnoase, iar culoarea e sidefata si invechita, as sta sa le privesc si sa le privesc, imi trezesc amintiri ce as fi vrut sa fie ale mele.
Cand o sa avem noi casa aia mare cat pentru toti prietenii nostri o sa le plantez in curte si cand o sa infloreasca o sa dorm cu ele macar o noapte din primavara si o sa ispitesc straniul din ele sa-mi arate mai multe amintiri straine si promit sa nu incerc niciodata sa il deslusesc pana la capat.
Daca as putea, as face o intelegere cu un stup de albine sa se hraneasca numai din polenul lor, mierea magnoliilor mi-ar domoli foamea din simturile ce mi le tii mereu alerte...
Soare, verde si magnolii, the little magic that helps me breath.
I know, but let me lie to myself.